MFP: Clarificari privind metodologia de calcul a cifrei de afaceri din perspectiva TVA

articol din despre TVA

Clarificari privind metodologia de calcul a cifrei de afaceri din perspectiva TVA, emise de Ministerul Finantelor Publice:

“Urmare numeroaselor solicitari primite la Directia de legislatie in domeniul TVA, in vederea clarificarii modalitatii de calcul a cifrei de afaceri din perspectiva taxei pe valoarea adaugata, care serveste drept referinta pentru calculul plafonului de scutire de 35.000 euro privind regimul special de scutire pentru intreprinderile mici, prevazut la art. 152 alin. (1) din Codul fiscal, precum si a clarificarii procedurii de calcul a cifrei de afaceri care serveste drept referinta privind stabilirea perioadei fiscale in ceea ce priveste transmiterea decontului de TVA, reglementata la art. 156^1 din Codul fiscal, facem urmatoarele precizari:

I. In ceea ce priveste determinarea cifrei de afaceri anuale in baza careia se stabileste plafonul de scutire de 35.000 euro privind regimul special de scutire pentru intreprinderile mici, precizam faptul ca, in sensul dispozitiilor art. 152 alin. (2) din Codul fiscal, cifra de afaceri anuala reprezinta valoarea totala, fara TVA, a tuturor operatiunilor, livrari de bunuri si prestari de servicii, efectuate in cursul unui an calendaristic, care ar fi taxabile, inclusiv operatiunile care ar fi scutite, daca s-ar aplica regimul normal de taxare.

Totodata, facem precizarea ca, desi la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal nu se prevede in mod expres ca la calculul cifrei de afaceri de 35.000 euro intra si operatiunile care nu au locul impozitarii in Romania, precizam ca din coroborarea prevederilor art. 153 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal cu cele ale art. 153 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, rezulta ca la calcularea cifrei de afaceri se cumuleaza si operatiunile desfasurate in afara Romaniei.

Totusi urmatoarele operatiuni NU intra in suma care alcatuieste cifra de afaceri de 35.000 euro:
- orice livrari de active fixe;
- operatiuni bancare, de asigurari si imobiliare, daca acestea sunt accesorii activitatii dvs. principale;
- livrarile intracomunitare de mijloace de transport noi.

De asemenea, in contextul precizarilor de mai sus, subliniem urmatoarele:
- intrucat, potrivit art. 152 alin. (1) din Codul fiscal, echivalentul in lei al plafonului de 35.000 euro se stabileste la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei valabil la data aderarii si se rotunjeste la urmatoarea mie, rezulta ca valoarea in moneda nationala a acestui plafon este de 119.000 RON.
- in ceea ce priveste livrarile de active fixe, mentionam faptul ca prevederile art. 125^1 alin. (1) pct. 3 din Codul fiscal definesc activele corporale fixe ca reprezentand orice activ detinut pentru a fi utilizat in productia sau livrarea de bunuri ori in prestarea de servicii, pentru a fi inchiriat tertilor sau pentru scopuri administrative, daca acest activ are durata normala de utilizare mai mare de un an si valoare mai mare decat limita prevazuta prin hotarare a Guvernului sau Titlul VI al Codului fiscal.

In prezent aceasta valoare este stabilita la suma de 1.800 RON, in conformitate cu prevederile HG 105/ 2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe.

II. In ceea ce priveste determinarea cifrei de afaceri de 100.000 euro, care serveste drept referinta privind stabilirea perioadei fiscale, reglementata la  art. 156^1 din Codul fiscal, mentionam faptul ca la calculul acesteia sunt cuprinse:
- operatiunile taxabile din punct de vedere al TVA;
- operatiunile scutite de la plata TVA cu drept de deducere.

In acest context, subliniem faptul ca, pentru determinarea cifrei de afaceri care serveste drept referinta privind stabilirea perioadei fiscale nu sunt luate in calcul operatiunile care nu au locul livrarii/prestarii in Romania si care sunt deci neimpozabile in Romania din perspectiva TVA.

De asemenea, este foarte important de consemnat faptul ca, asa cum se reiese din clarificarile anterior prezentate, pentru determinarea cifrei de afaceri care serveste drept referinta pentru plafoanele la care am facut referire mai sus, se au in vedere prevederile relevante din Titlul VI al Codului fiscal, nefiind incidente prevederile Ordinului ministrului finantelor publice nr. 1752/ 2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificarile si completarile ulterioare.

sursa: mfinante.ro

Articole cu temă similară:
CAP. 2 Pro rata de deducere
GhidTVA: Metodologia de analiza a Titlului VI privind TVA
GRUPA 70 "Cifra de afaceri neta"
ART. 152 Regimul special de scutire pentru intreprinderile mici
MFP 4 septembrie 2009: Impactul asupra mediului de afaceri al modificarii si completarea Codului fiscal 2010


Căutare Google personalizată în CodFiscal.net:

Publicat: 13 August 2009 | Actualizat/editat: 13 August 2009 | Cuvinte cheie: , | Monitorizează toate comentariile la acest articol/act prin RSS 2.0 feed | Adaugă comentarii/adnotări/referinţe. |





Adnotari si comentarii la acest articol:

deocamdata, nu au fost publicate comentarii&adnotari la acest articol.

Comenteaza acest articol, adauga referinte, link-uri catre opinii/acte relevante.

Conditii generale: Comentariile sunt moderate. Comentariile trimise continand intrebari si/sau informatii nerelevante nu vor fi publicate. NU oferim asistenta si nici consultanta de specialitate.


  1. Codul Fiscal consolidat 2010

    AC22 - 24 iulie 2010 LEGE 168/2010
    AC21 - 1 iulie 2010 OUG 54/2010
    OUG 58/2010
    OUG 59/2010
    AC20 - 23 iunie 2010 OUG 54/2010
    AC19 - 14 mai 2010 LEGE 76/2010
    AC18 - 01 aprilie 2010 OUG 109/2009
    AC17 - 30 martie 2010 OUG 22/2010
    AC16 - 07 martie 2010 LEGE 22/2010
    LEGE 24/2010
    AC15 - 01 ianuarie 2010 HG 956/2009
    OUG 109/2009
  2. Codul Fiscal consolidat 2009

    AC8 - AC14 Acte incluse 2009
  3. Codul Fiscal consolidat 2008

    AC1 - AC7 Acte incluse 2008




  4. Secţiuni tematice:

  5. TAXinfo – abonament

  6. Articole recente:



  7. Adnotări recente:



  8. Referinţe:

    • Codul Fiscal actualizat – 24 iulie 2010 >>>
    • Codul Fiscal actualizat – 24 iulie 2010 >>>
    • Plata acces site din SUA. Tratament fiscal >>>
    • OUG 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale >>>
    • Codul Fiscal consolidat – 1 iulie 2010 >>>
  9. Arhiva CFNET

  10. Translator

    Romanian flagItalian flagEnglish flagGerman flagFrench flagSpanish flagHungarian flag   
  11. Sondaj:


HOME | CUPRINS CF | ACTE INCLUSE | DIRECTIVA TVA | JURIS TVA | LEGE CONTA | CONTA 2010 | RESURSE | FORM FISCALE | PARTENERI | CONTACT |

Parteneri CodFiscal.net: Editura C.H. Beck | Legalis.ro | Consultanta online | Formulare ISO | Sfaturi juridice | Cadouri | Centrale Buderus | Centrale Arca |

CodFiscal.net susţine: RSS fiscal | Asociatia IHTIS | Donatii ONG online | Inima Copiilor | Lume Buna | Parlamentul tau |

SEO monitor